1. Mare ești Doamne, mare-i puterea Ta,
Prin Cuvântul Tău ai creeat lumea,
Ai zis: „Să fie!” și-atunci din nimica
A stat 'nainte toată făptura.
/: Mulțimea stelelor și mândrul soare,
Cerul pământul asculta-tu-Te-au.
Inima mea tremurândă admiră
Atotputernicia-Ți măreață. :/

2. Mare ești Doamne, și-a Ta-nțelepciune,
Prin care toate frumos le-ai creeat;
Omul pământesc l-ai făcut al Tău fiu,
Cu duh din duhul Tău l-ai înzestrat.
/: Floarea cea mică și-arborii puternici,
Urma mâinilor Tale ne-arată,
Din toată inima mă închin Ție,
Lăudând mare-nțelepciunea Ta. :/

3. Mare ești Doamne, mare-i iubirea Ta,
Ceea ce-n Fiul Tău ne-ai arătat;
N-ai stins lumina abia arzătoare,
De trestia frântă Te-ai îndurat,
/: Pe când zăceam eu legat în păcate,
Mâna-Ți miloasă spre mine-ai întins,
În ochi cu lacrimi mă proștern 'naintea-Ți,
Lăudând iubirea-Ți ce m-a mântuit. :/

I: Cântările Evangheliei - 1913, cântarea nr. 229
Compozitor: dr. Ludovic Kováts